Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Polițiștii din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați prin apel 112, miercuri 6 iulie, cu privire la faptul că pe Calea Națională, din municipiul Botoșani, circulă un autoturism al cărui conducător auto este posibil să se afla sub influența alcoolului.
Echipajul de poliție direcționat la fața locului a identificat în trafic autoturismul respectiv, stabilind identitatea conducătorului auto, în persoana unui tânăr de 35 de ani, din municipiul Botoșani.
În urma testării cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată a fost de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Totodată, tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind pozitiv pentru substanța Cocaină.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.