Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Un polițist din cadrul IPJ Botoșani, în timp ce se deplasa, în interes de serviciu, miercuri, 10 august 2022, în jurul orei 15:00, cu autospeciala din dotare, pe Calea Națională din municipiul Botoșani, un bărbat i-a făcut semn să oprească autospeciala, solicitându-i ajutor.
Polițistul a coborât geamul autospecialei pentru a discuta cu persoana respectivă, care i-a spus că are neînțelegeri cu fiul său, moment în care, un tânăr de 26 de ani, din comuna Todireni s-a apropiat de autospecială și a lovit cu pumnul în geamul portierei, iar cioburile de sticlă rezultate i-au cauzat leziuni superficiale polițistului, la antebrațul stâng.
Ulterior, tânărul de 26 de ani a părăsit zona respectivă, polițistul solicitând întăriri la fața locului.
Au fost direcționate în zonă mai multe echipaje de poliție, tânărul fiind prins și imobilizat de forțele de ordine venite în sprijin.
Până la imobilizarea tânărului, acesta a mai avariat două autoturisme aflate în zona respectivă.
În cauză se efectuează cercetări, sub aspectul comiterii infracțiunilor de ultraj și distrugere, urmând ca, în funcție de rezultate, să fie luate măsuri conform prevederilor legale.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.