Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au emis marți 16 august, ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat de 40 de ani, din județul Suceava, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului.
Din cercetări, a reieșit faptul că acesta, la data de 16 august 2022, în timp ce se deplasa pe drumul național D.N. 29 C, în localitatea Vârfu Câmpului, direcția de deplasare, dinspre Mihăileni înspre Bucecea, ajuns în intersecția cu drumul național DN 29 A, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism care se deplasa, în intersecție, ulterior, acesta din urmă, acroșând un alt autoturism care staționa la indicatorul „oprire”, din aceeași intersecție.
În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a unei persoane, pasageră în unul dintre autoturismele avariate.
Din cercetări, s-a stabilit faptul că bărbatul, de 40 de ani, nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule și avea o alcoolemie de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, cercetările fiind continuate pentru stabilirea întregii situații de fapt și luarea măsurilor legale care se vor impune.
Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.