Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au fost sesizați joi 8 septembrie, prin apel 112 cu privire la faptul că pe Drumul Județean D.J. 208 H, în comuna Corni, a avut loc un accident de circulație soldat cu pagube materiale, iar conducătorul auto, este posibil să se afle sub influența băuturilor alcoolice.
În urma verificărilor efectuate de polițiști a fost identificat autoturismul indicat de apelant, precum și conducătorul auto, fiindu-i stabilită identitatea, în persoana unui tânăr, de 31 de ani, din județul Suceava, care ar fi efectuat manevra de mers înapoi, împrejurare în care a acroșat o autoutilitară parcată pe marginea părții carosabile.
Întrucât emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
În aceeași zi, polițiștii din cadrul Biroului Rutier, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe Calea Națională, au observat un autoturism, care, la schimbarea direcției de mers, a intrat în coliziune cu un alt autoturism ce se deplasa regulamentar. În urma impactului au rezultat doar pagube materiale.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, valoarea indicată, în cazul tânărului de 28 de ani, care se afla la volanul autoturismului care a provocat accidentul rutier, fiind de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.