Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări cu privire la un bărbat care conducea un autovehicul, deşi avea dreptul de a conduce anulat.
În data de 16 septembrie 2022, în jurul orei 04.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca - I.T.P.F. Iași s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, conducând un microbuz, un cetățean din Republica Moldova, în vârstă de 29 de ani.
Cu ocazia efectuării controlului, bărbatul nu a putut prezenta un permis de conducere, declarând că nu îl are asupra sa.
Poliţiştii de frontieră au efectuat verificări specifice, în urma cărora au constatat că bărbatul are dreptul de a conduce anulat, din data de 15.12.2021.
Cu privire la aspectele constatate, persoana a declarat că în urma unui accident de circulaţie, produs în cursul anului 2018, permisul i-a fost reţinut şi ulterior i-a fost anulat dreptul de a conduce.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.