Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
În perioada 14-16 octombrie 2022, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, cu sprijinul polițiștilor rutieri, au acționat, pe raza întregului județ, pentru prevenirea și combaterea traficului internațional și furturilor de autovehicule.
Astfel, în cadrul activităților desfășurate au fost legitimate 365 de persoane, verificate aproximativ 300 de autovehicule și 4 societăți de dezmembrări auto.
Totodată, aproximativ 200 de autovehicule au fost verificate în bazele de date, în vederea stabilirii existenței semnalărilor cu privire la acestea.
În urma nereguliulor constatate, au fost aplicate 36 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 16.000 de lei și au fost reținute în vederea suspendării dreptului de a conduce 5 permise de conducere.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.