Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
În acest week-end, în urma misiunilor de ordine publică executate în sistem integrat sau independent, jandarmii botoșăneni au aplicat 65 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 12500 de lei.
Majoritatea sancțiunilor au vizat tulburarea ordinii și liniștii publice, acțiunile efectivelor de jandarmerie urmărind, în principal, prevenirea și combaterea acestui gen de fapte.
Un bărbat în vârstă de 44 de ani va fi nevoit să achite amenzi însumând 900 de lei, după ce a fost depistat de jandarmi de trei ori în aceeași zi, pe strada Bucovina, în timp ce consuma băuturi alcoolice în spațiul public.
Un alt bărbat, de 56 de ani, aflat sub influența băuturilor alcoolice, a pătruns fără drept într-un centru de îngrijire a minorilor de pe strada I.C Brătianu din municipiul Botoșani și, din motive doar de el știute, a făcut scandal și a adresat injurii celor care i-au ieșit în cale, fapte contravenționale pentru care a fost amendat cu 900 de lei, fiind scos din curtea instituției.
Nu în ultimul rând, cinci tineri care, târziu în noapte, tulburau prin gălăgia făcută liniștea locuitorilor de la intersecția străzii Primăverii cu Bulevardul George Enescu, au primit câte 200 de lei amendă fiecare.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.