Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni, luni 7 noiembrie, în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, au oprit pentru control, pe strada Petricani, orașul Săveni un autoturism condus de un bărbat de 46 de ani, din comuna Hlipiceni.
Întrucât acesta emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice și conducere a unui vehicul fără permis de conducere.
În aceeași zi, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.3 Hlipiceni au oprit pentru control, pe drumul național 29 D, din localitatea Drislea, comuna Trușești, un autoturism condus de un bărbat, de 39 de ani, din comuna Blândești.
Întrucât bărbatul emana halenă alcoolică acesta a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior, acesta a refuzat recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice de sânge.
Tot luni 7 noiembrie, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 10 Ștefănești au oprit pentru control, pe drumul comunal din localitatea Manoleasa, un moped condus de un tânăr de 16 de ani, din aceeași localitate.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule, iar mopedul nu este înmatriculat.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.