Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au emis duminică 20 noiembrie, ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele a șase tineri, cu vârstele cuprinse între 20 și 35 de ani, din municipiul Botoșani și comuna Cristești, cercetați sub aspectul comiterii infracțiunii de lovire sau alte violențe și tulburarera ordinii și liniștii publice.
Din cercetări, a reieșit faptul că în noaptea de 19 spre 20 noiembrie 2022, aceștia, în timp ce se aflau într-un local public, din muncipiul Botoșani, ar fi provocat scandal, tulburând ordinea și liniștea publică și au agresat mai mulți tineri care se aflau în interiorul acestuia.
Totodată, în aceeași noapte, tinerii bănuiți de comiterea faptelor, s-au deplasat în zona unui alt local public, din municipiul Botoșani, unde ar fi provocat scandal și au agresat alți tineri, care în urma evenimentului au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Tinerii au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentați în fața instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.