Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
La data de 22 noiembrie 2022, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au identificat, în parcarea unui hipermarket, din municipiul Botoșani, un autoturism, al cărui conducător auto efectua derapaje controlate.
Polițiștii au stabilit identitatea conducătorului auto, în persoana unui tânăr, de 23 de ani, din municipiul Botoșani.
Față de acesta, a fost luată măsura sancționării contravenționale cu amendă în cuantum de 580 de lei, iar ca măsură complementară i-a fost reținut permisul de conducere pentru o perioadă de 30 de zile.
Vă reamintim faptul că este interzis conducătorilor de vehicule să adopte un comportament agresiv în conducerea acestora pe drumurile publice, iar prin comportament agresiv se înțelege, printre altele, și efectuarea următoarelor manevre:
-întoarcerea vehiculului prin folosirea frânei de motor;
-pornirea vehiculului de pe loc prin patinarea excesivă, în gol, a roților motoare;
-realizarea intenționată a unui derapaj controlat al vehiculului în vederea întoarcerii sau rotirii acestuia.
Nerespectarea acestor prevederi legale sunt sancționate cu amendă cuprinsă între 580 și 725 de lei, iar ca măsură complementară se suspendă dreptul de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 30 de zile.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.