Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
În ultimele 24 de ore, polițiștii botoșăneni au intervenit la 34 de apeluri sesizate prin Serviciul Național Unic pentru Apeluri de Urgență.
În urma sesizărilor, polițiștii au întocmit 12 dosare penale și au aplicat 10 sancțiuni contravenționale în valoare de peste 2.700 de lei. Dintre acestea, 4 sancțiuni au fost aplicate pentru apelarea nejustificată a S.N.U.A.U. 112.
Vă reamintim, că apelarea nejustificată a numărului de urgență constituie contravenție și se sancționează cu amendă de până la 4.000 de lei. Alertarea falsă este utilizarea intenționată și nejustificată a numărului 112 pentru alarmarea sau determinarea intervenției forțelor specializate, fără a fi înregistrată vreo urgență.
De exemplu, în cursul acestui an, au fost cetățeni care au apelat 112 pentru a sesiza evenimente care nu reprezentau o urgență, cum ar fi: pentru faptul că îi deranjează nepoții, întrucât fac gălăgie și nu pot să doarmă; nu și-au găsit cheile de la ușa de acces; și-au uitat buletinul la o instituție publică; partenerul nu dorea să-și ia tratamentul; au uitat unde și-au parcat autoturismul etc.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.