Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au fost sesizați joi 15 decembrie, prin apel 112, cu privire la faptul că pe un drum comunal, din localitatea Concești, s-a produs un accident de circulație, soldat cu pagube materiale, iar conducătorul auto, este posibil să se afle sub influența băuturilor alcoolice.
Echipajul de poliție direcționat la fața locului a stabilit următoarea situație de fapt:
Un tânăr, de 19 ani, din comuna Mileanca, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe drumul comunal D.C. 85 din comuna Concești, a pierdut controlul asupra direcției de mers, împrejurare în care a intrat în impact cu un șanț de pe marginea drumului public, rezultând avarierea autoturismului.
Fiind testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat, însă tânărul a refuzat prelevarea de mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Mai mult decât atât, acesta nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de refuz de prelevare de mostre biologice de sânge și conducere fără permis.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.