Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
La data de 18 decembrie 2022, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au efectuat semnal de oprire unui autoturism, care se deplasa pe strada Sf. Ioan Românul, din municipiul Dorohoi, al cărui conducător auto nu s-a conformat, continuându-și deplasarea.
Echipajul de poliție a pornit în urmărirea acestuia, iar la intrarea în comuna George Enescu, conducătorul auto a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în impact cu un mal de pământ, apoi s-a răsturnat.
În urma impactului au rezultat doar pagube materiale.
A fost stabilită identitatea conducătorului auto, în persoana unui tânăr, de 25 de ani, din comuna Coțușca, precum și a pasagerilor, 3 tineri cu vârstele cuprinse între 16 și 19 ani, din aceeași localitate.
În urma testării cu aparatul etilotets, valoarea rezultată a fost de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de peste 3.400 pentru neoprire la semnal și pentru depășirea vitezei regulamentare.
De asemenea, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.