Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Polițiștii din cadrul Biroului Rutier au emis, marți 20 decembrie, ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 40 de ani, din comuna Gorbănești, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare coporală din culpă și conducere sub influența alcoolului.
Din cercetări, a reieșit faptul că acesta ar fi condus un autoturism, pe strada Uzinei, din municipiul Botoșani, având o alcoolemie de 3,39 mg/l în sânge și ar fi intrat în coliziune cu un microbuz de transport persoane, împrejurare în care acesta din urmă s-a răsturnat pe suprafața părții carosabile.
În urma impactului au rezultat două victime, care au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, cercetările fiind continuate sub coordonarea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani.
În aceeași zi, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 24 de ani, din comuna Mihai Eminescu, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului.
Din cercetări, a reieșit faptul că acesta, la data de 18 decembrie 2022, ar fi condus autoturismul pe strada Zambilelor, din comuna Mihai Eminescu, fără a poseda permis de conducere și cu o alcoolemie de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Mai mult decât atât, acesta a acroșat un autoturism care era staționat pe marginea părții carosabile, rezultând pagube materiale.
Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, cercetările fiind continuate pentru cele două infracțiuni menționate mai sus.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.