Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au fost sesizați sâmbătă, 7 ianuarie 2023, cu privire la faptul că pe drumul județean DJ208H, între localitățile Dracșani și Cerbu s-a produs un accident rutier.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că un tânăr de 36 de ani, din comuna Copălău, în timp ce se deplasa cu autoturismul, pe drumul județean 208H, a pierdut controlul asupra direcției de mers și s-a răsturnat pe cupolă în afara părții carosabile. În urma producerii evenimentului au rezultat doar pagube materiale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.