Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Poliţişti de frontieră cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Stânca efectuează cercetări cu privire la un cetățean moldovean, care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere fals, ce avea însemnele autorităților din Republica Moldova.
În data de 17 ianuarie a.c., în jurul orei 18.00, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control în zona de competenţă, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Stânca – I.T.P.F. Iași, a oprit pentru control, în localitatea Stânca, un autoturism înmatriculat în Franţa, la volanul căruia se afla un cetățean R. Moldova, în vârstă de 33 de ani.
La controlul de frontieră, bărbatul a prezentat un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din R. Moldova. Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului, colegii noştri au efectuat verificări suplimentare, în cadrul cărora au constatat că permisul nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals total, iar pe numele bărbatului nu este emis niciun permis de conducere de către autorităţile din R. Moldova.
Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că permisul autentic i-a fost reţinut de către autorităţile din R. Moldova ca urmare a acumulării de puncte penalizare, iar permisul fals prezentat la control a fost obținut în Franţa, prin intermediul unui conaţional, contra sumei de 100 de euro.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals şi instigare la fals în înscrisuri oficiale.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.