Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
O mașină plină „ochi”, parcată pe șoseaua veche de lângă cimitirul Pacea din municipiul Botoșani, în dreptul zonei de picnic, a atras joi noapte, 3 februarie 2023, atenția unui echipaj de jandarmi.
Ora nepotrivită pentru un grătar în aer liber li s-a părut suspectă jandarmilor, care au efectuat un control a autovehiculului și a celor cinci tineri ocupanți ai acestuia.
Verificările habitaclului au scos la iveală două țigarete confecționate artizanal ce conțineau un amestec vegetal cu miros înțepător, câțiva muguri vegetali cu aceeași aromă inconfundabilă si o râșniță pentru substanțe vegetale.
Bărbații au fost conduși la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani, unde li s-au întocmit actele procedurale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, faptă pedepsită de Legea nr.143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.