Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au oprit pentru control, miercuri 15 februarie, pe drumul comunal, din comuna Trușești, un autoturism condus de un minor, de 16 ani.
Din verificări, a reieșit faptul că autoturismul i-ar fi fost încredințat minorului, de un bărbat, de 42 de ani, din aceeași localitate.
Totodată, s-a stabilit faptul că autoturismul respectiv nu avea asigurare obligatorie și nici inspecția tehnică periodică efectuată, motiv pentru care au fost aplicate două sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 1.652 de lei.
În cauză sunt continuate cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis și încredințarea unui autoturism unei persoane care nu deține permis de conducere.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.