Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 8 Flămânzi au organizat luni 27 februarie, o acțiune cu efective mărite, împreună cu polițiști din cadrul Serviciului Rutier, Poliției Municipiului Botoșani, Poliției Municipiului Dorohoi, Poliției Orașului Săveni și Poliției Orașului Ștefănești.
Obiectivul principal al acțiunii a fost prevenirea accidentelor rutiere prin impunerea unui climat de siguranță rutieră în rândul participanților la trafic.
Totodată, au fost verificate și unitățile economice cu privire la respectarea prevederilor legale incidente.
În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate aproximativ 120 de persoane și au fost controlate 90 de autovehicule.
În urma neregulilor constatate au fost aplicate 70 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 34.000 de lei.
Dintre acestea, peste 60 de sancțiuni, în valoare de 29.000 de lei, au fost aplicate pentru nerespectarea legislației privind regimul rutier, 3 sancțiuni, în valoare de 2.000 de lei, au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale privind paza obiectivelor, 2 sancțiuni, în valoare de 1.800 de lei, au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale privind normele sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor.
De asemenea, în cadrul activităților desfășurate au fost reținute 6 permise de conducere.
- Nu ştii unde mi-e creionul?, îl întreabă un tip pe colegul său de birou.
- Ba da, după ureche.
- Omule, nu-mi complica viaţa. După care ureche?
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.