Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
La data de 10 martie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani-Biroul de Ordine Publică au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe Calea Națională s-a produs un accident de circulație, iar unul dintre conducătorii auto este posibil să se afle sub influența alcoolului.
Echipajul de poliție direcționat la fața locului a identificat autoturismele implicate, precum și conducătorii auto, iar în urma testării cu aparatul etilotest, în cazul unui bărbat, de 54 de ani, care se afla la volanul autoturismului care a intrat în impact cu alte două auto staționate, valoarea rezultată a fost de 1,28 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În urma impactului s-au produs doar pagube materiale.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.