Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești efectuează cercetări într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia fără încuviințarea poliției.
Din cercetări, a reieșit faptul că marți 14 martie, un bărbat, de 66 de ani, din comuna Viișoara, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe drumul județean D.J. 282, în comuna Drăgușeni, s-ar fi angajat în depășirea unui alt autoturism, iar la revenirea pe banda de circulație ar fi acroșat un atelaj hipo, al cărui conducător a căzut pe sol, suferind leziuni corporale. Ulterior, conducătorul auto a modificat poziția autoturismului implicat în eveniment, fără încuviințarea poliției.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii situații de fapt, sub aspectul comiterii infracțiunilor menționate mai sus, urmând ca în funcție de rezultate să fie dispuse măsuri legale.
Reamintim conducătorilor auto implicați într-un accident de circulație, în urma căruia a rezultat vătămarea integrității corporale ori a sănătății unei persoane, că le este interzis:
• Să schimbe poziția vehiculului implicat în accidentul de circulație;
• Să modifice starea locului;
• Să șteargă urmele accidentului fără încuviințarea poliției;
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.