Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani, au organizat vineri 31 martie, o acțiune, în zona de competență, pentru prevenirea absenteismului școlar.
În cadrul activităților desfășurate au fost verificate 27 de unități de învățământ dar au fost controlate și unitățile economice, din zona unităților de învățământ, care au ca obiect de activitate servirea băuturilor alcoolice, operarea de jocuri mecanice, precum și alte activități interzise minorilor.
Totodată, au fost identificați 3 elevi care absentau de la cursuri, fiind informate unitățile de învățământ din care făceau parte, precum și Inspectoratul Școlar Județean, în vederea dispunerii măsurilor necesare pentru a preveni aceste situații.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.