Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Marți 16 mai, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Dorohoi au efectuat semnal de oprire, pe drumul național DN29A, pe raza localității Horlăceni, unui autoturism condus de un tânăr de 28 de ani, din municipiul Suceava, care a depășit limita legală de viteză.
Deși tânărul a prezentat un permis de conducere, în urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere fără permis și uz de fals, iar șoferul a fost sancționat cu amendă contravențională în valoare de 580 lei.
În această dimineață, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Dorohoi, au oprit pentru control, pe strada Sfântul Ioan, din municipiul Dorohoi, un autoturism condus de un tânăr de 26 de ani, din același municipiu.
Întrucât acesta emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,53mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.