Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au organizat duminică 16 iulie, o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, în zona Pieței Centrale, din municipiul Botoșani.
În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate 57 de persoane și 7 agenți economici, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 12 sancțiuni contravenționale, în valoare de 5.700 de lei, pentru abateri la regimul rutier, nerespectarea normelor de conviețuire socială și nerespectarea prevederilor legale privind piața produselor agricole.
De asemenea, a fost constatată o infracțiune de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare.
Exemplu:
La data de 16 iulie 2023, polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică au identificat în zona Pieței Centrale, o persoană care oferea spre vânzare 33 de parfumuri, care prezentau inscripții și etichete ale unor mărci înregistrate.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare, iar parfumurile au fost supuse confiscării.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.