Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit asupra unui bărbat, cu dublă cetățenie română şi R. Moldova, un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Polonia, care era fals.
În data de 01 august a.c., în jurul orei 03.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru a ieşi din ţară, la volanul unui autoturism înmatriculat în Marea Britanie, un bărbat cu dublă cetăţenie, română şi R. Moldova, în vârstă de 28 de ani.
La controlul de frontieră, bărbatul a prezentat un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Polonia, care avea imprimate datele de identitate și fotografia acestuia.
Cu ocazia verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că documentul în cauză nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals.
Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că lucrează în Marea Britanie, iar firma la care lucrează l-a trimis în Polonia, unde a aplicat la o şcoală de şoferi pentru dobândirea unui permis de conducere. A achitat suma de 280 de euro, iar după câteva luni a primit prin poştă permisul de conducere, fără a avea cunoştinţă că este fals.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals şi fals material în înscrisuri oficiale.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.