Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 10 Ștefănești au organizat, joi, 10 august 2023, o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și pentru impunerea unui climat de ordine și siguranță publică în rândul cetățenilor.
În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate peste 30 de persoane și au fost controlate 16 autovehicule, iar 10 dintre conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, fără a fi depistate persoane sub influența alcoolului.
În urma neregulilor constatate au fost aplicate 13 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 10.000 de lei, pentru abateri la regimul rutier, apelarea abuzivă a numărului de urgență 112 și nerespectarea prevederilor Codului fiscal.
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 10 Ștefănești au oprit pentru control, joi, 10 august 2023, pe Drumul Național D.N. 24 C, în comuna Manoleasa, o autoutilitară condusă de un bărbat, de 54 de ani, din comuna Trușești, care transporta material lemnos.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că acesta, nu deținea documente legale pentru cantitatea de material lemnos pe care o transporta, motiv pentru care a fost sancționat contravențional cu 1.000 de lei, iar materialul lemnos a fost supus confiscării.
Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.