Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Botoşani, în urma unei acţiuni desfăşurate au făcut ca un cetăţean român să se aleagă cu dosar penal pentru tractarea unei remorci cu număr fals de înmatriculare, după ce a fost depistat la ieşirea din România spre Moldova.
În data de 05.10.2011, în jurul orelor 10.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuţi Prut s-a prezentat pentru a ieşi din România Ionel A., în vârstă de 37 de ani, cetăţean român, aflat la volanul unui autotractor cu semiremorcă.
La controlul documentelor s-a constatat că există neconcordanţe între seria de şasiu înscrisă în certificatul de înmatriculare şi cea de pe şasiul semiremorcii.
Poliţiştii de frontieră au întocmit pe numele acestuia lucrare penală pentru săvârşirea infracţiunii de „tractarea unei remorci cu număr fals de înmatriculare”, documentele urmând a fi înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Darabani. (DorohoiNews.ro)
- Nu ştii unde mi-e creionul?, îl întreabă un tip pe colegul său de birou.
- Ba da, după ureche.
- Omule, nu-mi complica viaţa. După care ureche?
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.