Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au organizat începând cu data de 25 august 2023, o acțiune pentru prevenirea și combaterea activităților ilicite în domeniul criminalității de natură economico-financiară.
Astfel, polițiștii au desfășurat activități de control în municipiile Botoșani și Dorohoi și în orașele Săveni și Darabani, fiind verificați 13 agenți economici care comercializau produse de proveniență asiatică.
În urma neregulilor constatate au fost aplicate 7 sancțiuni contravenționale, pentru nerespectarea prevederilor legale, privind obligația utilizării aparatelor de marcat electronice, în valoare de 34.500 de lei și au fost confiscați 5.600 de lei, reprezentând numerar nefiscalizat.
Totodată, polițiștii au confiscat 30 de articole vestimentare care purtau inscripțiile unor mărci înregistrate, pentru care entitatea economică verificată nu deţinea documente legale de provenienţă şi cu privire la care există indicii temeinice că sunt contrafăcute, fiind întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată.
- Nu ştii unde mi-e creionul?, îl întreabă un tip pe colegul său de birou.
- Ba da, după ureche.
- Omule, nu-mi complica viaţa. După care ureche?
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.