Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești au oprit pentru control, luni, 25 septembrie 2023, pe drumul național D.N. 29D, în comuna Durnești, un autoturism condus de un tânăr, de 23 de ani, din aceeași localitate. Acesta a declarat polițiștilor că nu are asupra sa documentele personale.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că tânărul are exercitarea dreptului de a conduce autovehicule suspendată, iar în momentul în care i s-a adus la cunoștință că urmează să fie condus la sediul poliției pentru întocmirea documentelor necesare, acesta a avut un comportament agresiv fizic și verbal la adresa polițiștilor. Mai mult decât atât, în timpul controlului a venit o tânără, din localitate, cunoștință a acestuia, care a încercat să împiedice forțele de ordine să-și desfășoare activitatea.
În aceste împrejurări, conducătorul auto s-a urcat în autoturism și l-a pus în mișcare părăsind locul respectiv în trombă. S-a procedat la urmărirea acestuia, cu autospeciala de poliție având în funcțiune semnalele acustice și luminoase, pe o distanță de aproximativ 5 kilometri, când a fost identificat pe un drum de exploatare agricolă, din localitate.
În continuare, comportamentul conducătorului auto a fost unul recalcitrant și agresiv la adresa forțelor de ordine, motiv pentru care s-a folosit forța pentru imobilizarea și încătușarea sa.
În timpul procedurilor de imobilizare, tânărul a suferit leziuni ușoare, fiind necesară acordarea îngrijirilor medicale de specialitate. Ulterior, față de acesta a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, iar în acest moment se află în Centrul de Reținere și Arestare preventivă al I.P.J. Botoșani, pentru comiterea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.
De asemenea, conducătorul auto a fost sancționat contravențional, cu amendă în cuantum de 2610 lei pentru neoprire la semnal, lipsa documentelor prevăzute de lege și adoptarea unui comportament agresiv în trafic, iar față de tânăra care a intervenit, a fost dispusă sancționarea contravențională cu amendă în cuantum de 6.000 de lei, pentru faptul că a împiedicat organele de poliție să-și îndeplinească obligațiile de serviciu.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.