Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit la controlul de frontieră şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor un autoturism fabricat în 2022, care a fost declarat furat din Cehia.
În data de 30 septembrie 2023, în jurul orei 19.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca- I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, un bărbat cu dublă cetățenie română și R. Moldova, în vârstă de 28 de ani, care conducea un autoturism înmatriculat în Cehia.
Existând suspiciuni cu privire la situația juridică a mijlocului de transport, au fost efectuate verificări, în urma cărora s-a stabilit faptul că autoturismul în cauză figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare. Cu privire la cele constatate, tânărul a declarat că autoturismul și documentele acestuia i-au fost înmânate de către proprietarul mașinii, pentru a se deplasa în Republica Moldova. Proprietarul i-a precizat că poate circula cu mașina în afara Uniunii Europene până pe data de 06.10.2023, când trebuie să fie înapoi la Praga.
Întrucât autoturismul în valoare de 25.000 de euro figura în bazele de date ca bun căutat pentru confiscare, a fost reţinut în vederea continuării cercetărilor.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.