Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Ofițerii de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Botoșani au finalizat cercetările într-un dosar penal în care, la data de 04.10.2023, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani a emis rechizitoriul și a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, sub măsura controlului judiciar, a unui inculpat, pentru săvârșirea infracțiunilor de dare de mită și conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
În fapt, la data de 03.09.2023, în jurul orelor 03:00, ofițerii de poliție din cadrul Serviciului Județean Anticorupție Botoșani au fost sesizați de către un echipaj de poliție din cadrul IPJ Botoșani despre faptul că, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe raza localității Joldești, comuna Vorona, județul Botoșani, au depistat și oprit un conducător auto pentru faptul că a depășit viteza de deplasare pentru acel sector de drum, respectiv a fost surprins circulând cu viteza de 110 km/h în localitate. Fiind testat cu aparatul etilotest, acestuia i s-a stabilit o alcoolemie de 1,13 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorul auto în vârstă de 24 de ani le-a promis celor doi angajați ai MAI suma de 100 de euro cu titlu de mită, iar apoi a dublat suma în scopul de a-i determina pe cei doi polițiști să nu întocmească dosar penal pentru infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.
În timp ce era condus la unitatea spitalicească pentru recoltarea de probe biologice, conducătorul auto a oferit efectiv suma de 500 de euro celor doi agenți de poliție.
Agenții de poliție au filmat întreaga situație cu body-cam-ul din dotare, au refuzat categoric propunerea conducătorului auto și au sesizat lucrătorii din cadrul Serviciului Județean Anticorupție Botoșani, care au procedat la constatarea infracțiunii flagrante.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.