Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier împreună cu reprezentanți ai Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier au organizat, miercuri, 23 noiembrie 2023, o acțiune pentru verificarea vehiculelor de transport marfă și persoane, în raza de competentă.
În cadrul activităților desfășurate au fost controlate peste 20 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 1.500 de lei pentru nerespectarea prevederilor legale privind transportul de persoane și mărfuri, respectiv lipsa biletelor de transport și lipsa documente speciale pe care trebuie să le dețină conducătorul auto la bord. Totodată, au fost depistate și încălcări ale legislației privind taximetria.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.