Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul Rutier au oprit pentru control, joi, 18 ianuarie 2024, pe DJ 208I, în comuna Tudora, un autoturism care circula cu peste 130 de km/h, depășind viteza legală admisă pentru acel sector de drum, cu peste 80 de km.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit identitatea conducătorului auto în persoana unui tânăr, de 23 de ani, din comuna Vorona, precum și faptul că are exercitarea dreptului de a conduce autovehicule suspendată.
Tânărul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de peste 1600 de lei, pentru depășirea limitei legale de viteză, iar pentru faptul că a condus fără drept, a fost întocmit dosar penal.
În aceeași zi, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au oprit pentru control, pe drumul public din comuna Cristești, un autoturism condus de un tânăr, de 24 de ani, din aceeași localitate.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că acesta are suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule, de la începutul lunii ianuarie 2024.
În acest caz, polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.