Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni, împreună cu cei ai Serviciului Rutier și jandarmii au acționat, sâmbătă, 27 ianuarie 2024, pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, precum și pentru prevenirea accidentelor rutiere, în zona de competență.
Astfel, au fost instituite patru filtre rutiere, fiind controlate peste 50 de autovehicule, iar 23 dintre conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind pozitiv în cazul a doi dintre aceștia.
Totodată, în cadrul activităților desfășurate, polițiștii au aplicat 15 sancțiuni contravenționale în valoare de peste 5.000 de lei și au constatat în flagrant delict o infracțiune la regimul rutier.
În cadrul aceleiași acțiuni, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au oprit pentru control, pe drumul național D.N. 29 D, în comuna Trușești, un autoturism condus de un tânăr, de 34 de ani, din comuna Durnești.
Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tânărul a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.