Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi, împreună cu jandarmii au acționat sâmbătă, 3 februarie 2024, pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere care au drept cauză generatoare consumul de băuturi alcoolice sau de droguri.
Astfel, forțele de ordine au legitimat aproximativ 60 de persoane și au controlat 46 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 32 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 15.000 de lei, 31 dintre acestea fiind aplicate pentru viteză excesivă.
În noaptea de 3 spre 4 februarie 2024, polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică, însoțiți de polițiști de investigații criminale, polițiști rutieri, polițiștii de la acțiuni speciale, polițiști de investigare a criminalitășii economice și jandarmi au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, în municipiul Botoșani.
Activitățile s-au desfășurat în intervalul orar 18:00 - 02:00, fiind legitimate peste 200 de persoane, dintre care 20 au fost supuse controlului corporal, fără a fi identificate bunuri interzise. De asemenea, au fost dispersate 12 grupuri formate din persoane predispuse la comiterea de fapte de natură a tulbura ordinea și liniștea publică și a fost constatată o infracțiune de lovire sau alte violențe, în flagrant delict.
În cadrul activităților desfășurate au fost aplicate 95 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 36.000 de lei, 14 dintre acestea fiind aplicate pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială, în valoare de 3.400 de lei, 2 sancțiuni pentru nerespectarea obligațiilor de a utiliza casa de marcat electronică, în valoare de 11.000 de lei și 77 de sancțiuni pentru abateri la regimul rutier, în valoare de aproximativ 19.000 de lei.
Un tip, mort de beat, stă pe trotuar în faţa unui bar. Un străin vrea să îl ridice. Insul îi zice:
- Hei! Ştii tu cine sunt eu?
- Nu! Cine?
- Isus Hristos!
Străinul nu-l crede, însă insul ţine morţiş să i-o dovedească.
- Vino cu mine!, îi spune insul, intrând în bar, cu străinul după el.
Barmanul îl vede pe beţiv şi zice supărat:
- Isuse! Iar eşti aici...
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.