Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au desfășurat, la data de 28 martie 2024, împreună cu cei ai Secțiilor de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi, nr. 5 Mihăileni, nr. 6 Pomârla, jandarmi și polițiști de frontieră au organizat o acțiune, cu efective mărite în zona de competență, pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică și pentru identificarea conducătorilor auto care se urcă la volan sub influența substanțelor psihoactive sau droguri.
Astfel, în cadrul activităților desfășurate au fost legitimate aproximativ 200 de persoane, 36 dintre acestea fiind atenționate cu privire la modul de comportament.
Totodată, au fost controlate 133 de autovehicule, iar 43 dintre conducătorii auto au fost sancționați contravențional pentru încălcarea normelor rutiere, cu amendă în valoare totală de peste 3.000 de lei.
De asemenea, în cadrul activităților au fost confiscate bunuri în valoare de 3.500 de lei, constând în peste 100 de articole de îmbrăcăminte și aproximativ 400 de țigarete de proveniență Duty Free.
- Nu ştii unde mi-e creionul?, îl întreabă un tip pe colegul său de birou.
- Ba da, după ureche.
- Omule, nu-mi complica viaţa. După care ureche?
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.