Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
La data de 6 iunie 2024, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul Rutier au fost sesizați cu privire la faptul că pe o stradă, din comuna Curtești, s-a produs un accident de circulație, iar unul dintre conducătorii auto este posibil să se afle sub influența băuturilor alcoolice.
Echipajul de poliție direcționat la fața locului a stabilit următoarea situație de fapt:
Un tânăr, de 32 de ani, din comuna Curtești, în timp ce se deplasa cu o motocicletă, pe strada Crizantemelor, din comuna Curtești, ar fi pătruns pe sensul opus de mers, împrejurare în care a intrat în două autovehicule parcate pe marginea părții carosabile, rezultând avarierea acestora și rănirea sa.
Întrucât conducătorul motocicletei emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 1,28 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Mai mult decât atât, tânărul nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, iar motocicleta pe care o conducea nu era înmatriculată, conform prevederilor legale.
Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis, conducere sub influența alcoolului, punere în circulație a unui autovehicul neînmtariculat și vătămare corporală din culpă.
Un tip, mort de beat, stă pe trotuar în faţa unui bar. Un străin vrea să îl ridice. Insul îi zice:
- Hei! Ştii tu cine sunt eu?
- Nu! Cine?
- Isus Hristos!
Străinul nu-l crede, însă insul ţine morţiş să i-o dovedească.
- Vino cu mine!, îi spune insul, intrând în bar, cu străinul după el.
Barmanul îl vede pe beţiv şi zice supărat:
- Isuse! Iar eşti aici...
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.