Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea oricăror fapte antisociale și pentru impunerea unui climat de ordine și siguranță publică, la data de 9 august 2024.
Activităților s-au desfășurat în zonele în care se formează aglomerări de persoane, zona localurilor publice, precum și pe principalele artere rutiere, pentru prevenirea accidentelor.
Astfel, au fost legitimate 61 de persoane, 4 dintre acestea fiind supuse controlului corporal, fără a fi identificate bunuri interzise la deținere și 23 de autovehicule, 13 dintre dintre conducătorii auto fiind testați alcoolscopic, fără rezultate pozitive.
De asemenea, în cadrul acțiunii a fost depistată o personă care transporta material lemnos fară a deține documente pentru toată cantitatea transportată.
Aceasta a fost sancționată contravențional, iar materialul lemnos care nu se regasea în documente, a fost supus confiscării.
În urma neregulilor constatate au fost aplicate 16 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 5.000 de lei, pentru abateri la regimul rutier, nerespectarea normelor de conviețuire socială și nerespectarea normelor din domeniul silvic.
- Nu ştii unde mi-e creionul?, îl întreabă un tip pe colegul său de birou.
- Ba da, după ureche.
- Omule, nu-mi complica viaţa. După care ureche?
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.