Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

1

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani – Formațiunea de Ordine Publică au identificat, luni 2 septembrie, pe drumul public, din orașul Darabani, o autoutilitară condusă de un tânăr, de 32 de ani, din aceeași localitate,care a produs un accident rutier soldat cu pagube materiale.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta se afla sub influența băuturilor alcoolice, aparatul etilotest indicând o valoare de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitaliceascdă pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În aceeași zi, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au identificat, pe drumul public, din comuna Știubieni, un tractor, condus de un bărbat, de 44 de ani, din aceeași localitate, care a provocat un accident rutier soldat cu pagube materiale.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta, în timp ce se deplasa pe drumul public, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, împrejurare în care a intrat în gardul unei locuințe.

În urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 1,46 mg/l alcool pur în aerul expirat. Mai mult decât atât, acesta nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care au fost comise faptele urmând ca în funcție de rezultate să fie dispuse măsuri legale.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

1
DorohoiNews.ro, 03-09-2024

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


De ce are ciocănitoarea cioc?
Ca să nu dea cu capul în copaci!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Sincere condoleanțe din partea colectivului clasei a IX-a C, de la Liceul „Regina Maria”, Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea colectivului clasei a IX-a C, de la Liceul „Regina Maria”, Dorohoi
Colectivul clasei a IX-a C, de la Liceul „Regina Maria”, Dorohoi, împreună cu dra ...

Personalul Spitalului Municipal Dorohoi este alături de Dr. Andrieş Valerian

Personalul Spitalului Municipal Dorohoi este alături de Dr. Andrieş Valerian
Întregul personal al Spitalului Municipal Dorohoi este alături de domnul Manager Dr. Andrieş ...

Frizeria este pasiunea ta? Noi îți oferim oportunitatea de a te desfășura într-un ambient plăcut

Frizeria este pasiunea ta? Noi îți oferim oportunitatea de a te desfășura într-un ambient plăcut
Dacă frizeria este pasiunea ta și te bazezi pe o experiență în domeniu, noi îți oferim ...

Fabrică de rezervoare angajează șofer cat.B cu experiență pentru livrări naționale

Fabrică de rezervoare angajează șofer cat.B cu experiență pentru livrări naționale
Fabrică de fose septice și rezervoare cu sediul în Dorohoi - Pascari angajează sofer (cat B ...

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

Florisol Product angajează mecanic auto cu experiență

Florisol Product angajează mecanic auto cu experiență
SC Florisol Product angajează mecanic auto cu experiență. Condiții de lucru deosebite: Service nou ...

SC din Dorohoi angajează personal (fete) pentru Caffe Bar și jocuri de noroc

SC din Dorohoi angajează personal (fete) pentru Caffe Bar și jocuri de noroc
*Poziție:* Personal (fete) pentru Caffe Bar și jocuri de noroc  *Locație:*Dorohoi  *Cerințe:* - ...

Colectivul secției CHIRURGIE este alături de dr. ANDRIEȘ la decesul mamei soacre

Colectivul secției CHIRURGIE este alături de dr. ANDRIEȘ la decesul mamei soacre
Colectivul secției CHIRURGIE este alături de d-l dr. ANDRIEȘ. Regretăm profund decesul prematur  ...

Vând tăurași

Vând tăurași
Vand taurasi, pret 9.000 lei/buc., sat Padureni, com. Sendriceni, tel. 0748916492

Sincere condoleanțe!

Sincere condoleanțe!
Colectivul Sectiei Medicala 2,este alaturi de familia Dr. Andries Valerian si transmite sincere condoleante ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro