Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Lucrătorii Secției de Poliție Rurală Pomîrla, au fost sesizați telefonic, sâmbătă 3 decembrie, orele 14:00, de către M. Cristian, în vârstă de 38 ani, preot la biserica din localitatea Fundu-Herții, comuna Cristinești, cu privire la faptul că în seara zilei de 02.12.2011, persoane necunoscute au distrus mai multe componente ale unor monumente funerare, din cimitirul situat pe raza acestei localități.
În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit ca in seara zilei de 02.12.2011, în jurul orelor 17,00, după finalizarea cursurilor școlare, în timp ce se deplasau spre domiciliu, minorii C.C., C.I.L. și L.B., toți în vârstă de 10 ani, au pătruns în incinta cimitirului și prin folosirea unor obiecte contondente au distrus mai multe componente (cruci, felinare) de pe un număr de 15 monumente funerare.
În cauză, cercetările continuă față de cei trei minori, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „distrugere”, urmând a se propune soluție procedurală. (DorohoiNews.ro)
- Nu ştii unde mi-e creionul?, îl întreabă un tip pe colegul său de birou.
- Ba da, după ureche.
- Omule, nu-mi complica viaţa. După care ureche?
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.