Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Racovăț efectuează cercetări cu privire la un cetățean american, care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere fantezist, eliberat de o asociație a conducătorilor auto, fără a deține și un permis de conducere internațional.
În data de 19 octombrie a.c., în jurul orei 11.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Racovăț– ITPF Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control necesare trecerii frontierei, pe sensul de ieșire din țară, un cetățean SUA, în vârstă de 21 de ani, la volanul unui autoturism înmatriculat în Republica Ucraina.
Bărbatul a prezentat la control un permis de conducere eliberat de autoritățile din Tennessee – SUA și un permis de conducere internațional, eliberat de o asociație internațională a conducătorilor auto, având imprimate datele și fotografia sa.
Colegii noștri au efectuat verificări specifice, în urma cărora s-a concluzionat că bărbatul nu este posesor al unui permis de conducere internațional, iar cel prezentat la control este un permis fantezist, care nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unui permis de conducere internațional și nu îi acordă dreptul să conducă pe teritoriul României. Tânărul a declarat că plătește anual un abonament de 30 de dolari și în schimbul acestuia a obținut online așa zisul permis internațional.
Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România. La finalizarea cercetărilor, se vor lua măsurile legale care se impun.
- Nu ştii unde mi-e creionul?, îl întreabă un tip pe colegul său de birou.
- Ba da, după ureche.
- Omule, nu-mi complica viaţa. După care ureche?
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.