Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

9

În data de 20.11.2024, polițiștii de frontieră din cadrul Direcției de Prevenire și Combatere a Migrației Ilegale și a Infracționalității Transfrontaliere al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră și ai Inspectoratelor Teritoriale ale Poliției de Frontieră Iași și Sighetu Marmației, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au pus în executare 90 de mandate de percheziție domiciliară la sediile unor instituții publice și locuințele unor persoane fizice din judeţele Botoşani, Suceava şi municipiul Bucureşti.

Activitățile operative sunt realizate într-o cauză penală în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de luare de mită și fals informatic de către funcționari publici de pe raza județului Botoșani, precum și cu privire la săvârșirea infracțiunilor de dare de mită, trafic de influență, cumpărare de influență, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Ancheta vizează destructurarea unei rețele care, prin intermediul unor funcționari publici din două servicii de evidență a populației din cadrul unor primării, a obținut documente de identitate românești neconforme cu realitatea pentru persoane născute în Republica Moldova, Ucraina și Federația Rusă.

În mod concret, beneficiarii au obținut cărți de identitate, cu stabilirea domiciliului la imobile care aparțineau unor cetățeni români care au decedat, iar partajul succesoral nu a fost efectuat, care sunt netrasportabili sau plecați în străinătate, fără acordul lor, prin întocmirea în fals a declarațiilor de luare în spațiu și implicit fără prezența lor în fața funcționarului de la Serviciul de evidență al persoanelor din cadrul primăriilor.

Astfel, într-o comună din județul Botoșani figurează aproximativ 10.000 de cetățeni originari din Ucraina, Republica Moldova și Federația Rusă, marea majoritate având domiciliul la diferite adrese, fără acordul prealabil al proprietarilor, sau în baza unor declarații de luare în spațiu neconforme cu realitatea, prin contrafacerea semnăturii proprietarilor sau a unor adeverințe emise de reprezentanți ai primăriei, în care a fost consemnat în mod nereal dreptul de proprietate.

Sumele de bani plătite pentru obținerea unei cărți de identitate românești ar fi fost cuprinse între 350-400 de euro și variau în funcție de serviciile oferite de către intermediar. 

Banii se împărțeau astfel:
- 100-150 de euro/persoană celor dispuși să ia în spațiu, în mod fictiv, cetățeni născuți în Republica Moldova, Ucraina și chiar în Federația Rusă, la imobile pe care le dețin, în marea lor majoritate fără titlu locativ valabil, cunoscând că aceștia nu vor locui vreodată la adresă;
- între 50-100 de euro/persoană funcționarilor publici din cadrul Serviciului de evidență al persoanelor din cadrul primăriilor pentru îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu în legătură cu primirea, introducerea, fără drept, în RNEP de date neconforme realității, care se referă la domiciliul persoanei, cunoscând că este fictiv, dar și a altor date de identificare a persoanei, precum și eliberarea în regim de urgență a cărților de identitate neconforme realității; există situații când în două zile beneficiarul a obținut atât cartea de identitate cât și pașaportul;
- 50 de euro se împărțeau altor funcționari din cadrul celor două primării pentru eliberarea unor documente necesare emiterii actelor de identitate și anume chitanțe, adeverințe de rol fiscal, efectuarea de copii de pe documentele de stare civilă, dar și taxa pentru eliberarea documentelor, în valoare de 7 lei.

Activitățile au fost efectuate în colaborare cu Brigada Specială de Intervenție ”Vlad Țepeș”, Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău, precum și cu sprijinul Direcției de Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române și a Serviciului Tehnic din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

9
DorohoiNews.ro, 20-11-2024

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Nu te vom uita niciodată!

Nu te vom uita niciodată!
Cu durere în suflet, aducem la cunoștința rudelor, prietenilor și tuturor cunoscuților că ...

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)
Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete). Pentru detalii suplimentare ne puteți contacta ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, ...

Sincere condoleanțe din partea Direcției de Asistență Socială Dorohoi!

Sincere condoleanțe din partea Direcției de Asistență Socială Dorohoi!
Colectivul Direcției de Asistență Socială Dorohoi este alături de doamna Claudia Chirilă, la decesul ...

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Colectivul Departamentului de panificație, din cadrul S.C. „Spicul 2” Dorohoi, împărtășește ...

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL
O inima buna a incetat sa mai bata, un suflet mare s-a ridicat la cer, lasand in urma un gol imens si ...

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL
Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a Dlui. SURUGIU VIOREL, din partea Dlui. PORUMBOIU ADRIAN. CONDOLEANTE!  

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA
Sincere condoleanțe familiei îndurerate la trecerea în neființă a dlui. SURUGIU VIOREL, ...

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU
Colectivul S.C. Spicul 2 S.R.L., cu inimile îndurerate, își ia RĂMAS BUN de la cel ce a ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro