Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

1

În noaptea de 18 spre 19 decembrie 2024, intervalul orar 18:00-06:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani, împreună cu cei ai Serviciului Rutier, Serviciului pentru Acțiuni Speciale, Serviciul de Investigații Criminale, Poliția Transporturi, jandarmi și polițiști de frontieră au acționat pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică în municipiul Botoșani și zona de competență a Secției de Poliție Rurală nr. 1.

Astfel, au fost vizate zonele în care se formează aglomerări de persoane, cele din proximitatea localurilor publice pentru impunerea unui climat de ordine și siguranță publică în rândul cetățenilor.

În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate aproximativ 500 de persoane, 70 dintre acestea fiind supuse controlului corporal, prilej cu care asupra unui tânăr, din comuna Mihai Emienscu  au fost depistate substanțe susceptibile a fi droguri. Acesta se afla în municipiul Botoșani, însoțit de mai mulți tineri, iar la vederea forțelor de ordine au avut un comportamnet suspect.

Totodată, au fost aplicate 51 de sancțiuni contravenționale, pentru încălcarea normelor de conviețuire socială și pentru abateri la regimul rutier, în valoare totală de peste 22.000 de lei.

Exemplu:
La data de 18 decembrie 2024, în jurul orei 19:00, polițiștii din cadrul poliției Municipiului Botoșani- Biroul de Ordine Publică au oprit pentru control, pe Calea Națională, un autoturism condus de un bărbat, de 42 de ani, din municipiul Botoșani.

Întrucât conducătorul auto avea un comportament suspect, a fost testat cu aparatul DrugTest, rezultatul indicând posibila prezență în organism a substanțelor psihoactive (cocaină). Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru prelevarea de probe biologice.

Precizăm faptul că testarea cu aparatul din doatare nu constituie probă în dosar, fiind necesară recolatrea de probe biologice care să stabilească cu exactitate prezența substanțelor interzise în organism.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

1
DorohoiNews.ro, 19-12-2024

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Unde mergi?
- O conduc pe soția mea la gară.
- Și de ce ești supărat?
- Dacă mă vede vesel, nu mai pleacă!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Fabrică de fose septice și rezervoare cu sediul în Dorohoi - Pascari angajează 2 muncitori

Fabrică de fose septice și rezervoare cu sediul în Dorohoi - Pascari angajează 2 muncitori
Grupul de Firme LEADER - Fabrica de fose septice si rezervoare din polipropilena (cu distributie nationala) ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman-ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman-ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman-ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

Vând terenuri și clădiri în Dorohoi și împrejurimi - FOTO

Vând terenuri și clădiri în Dorohoi și împrejurimi - FOTO
Vând terenuri și clădiri în Dorohoi și împrejurimi: Teren intravilan pe strada ...

Colectivul clasei a V-a B transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul clasei a V-a B transmite Sincere condoleanțe!
Dragă Denis, Am aflat cu mare tristețe despre pierderea bunicii tale. În aceste clipe grele, ...

Colectivul Direcției de Asistență Socială Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Direcției de Asistență Socială Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
În aceste momente grele, pricinuite de trecerea în neființă a mamei colegului nostru Voloseniuc ...

Apartament cu 3 camere în Dorohoi

Apartament cu 3 camere în Dorohoi
Vând apartament cu 3 camere, în Dorohoi, Calea Plevnei, etajul 3, renovat, AC, foarte bine ...

Vând Ford Mondeo 1.8, an 2000

Vând Ford Mondeo 1.8, an 2000
Vind Ford mondeo1 8 an 2000 256000 km stare buna itp valabil nov 1100 euro negociabil tel 0747862865

Vând apartament două camere, complet decomandat, pe Bulevardul Victoriei

Vând apartament două camere, complet decomandat, pe Bulevardul Victoriei
Vand apartament doua camere complet decomandat pe Bulevardul Victoriei langa Policlinică. Blocul din ...

Familia anunță cu durere trecerea în neființă a lui ŞLINCU VICTOR

Familia anunță cu durere trecerea în neființă a lui ŞLINCU VICTOR
Cu inimile împietrite de durere și cu multe lacrimi, ne luăm rămas bun de la dragul nostru soț ...

Colectivul Ocolului Silvic Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Ocolului Silvic Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Ne pare nespus de rau pentru pierderea suferita de d-l ing. Gherasim Vasile - seful Ocolului Silvic Dorohoi. ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro