Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Din toamnă, cine nu se ţine de carte îşi ia adio de la studii. Până acum, profesorii nu lăsau repetenţi pentru că pierdeau bani.
Sloganul "intră cine vrea, iese cine poate" se va aplica perfect universităţilor româneşti. Începând cu noul an universitar, profesorii vor putea ridica ştacheta fără să se teamă că unii studenţi nu vor trece anul.
Universitatea va beneficia de aceeaşi finanţare, chiar dacă, pe parcursul anilor de studiu, o parte dintre studenţi îşi vor pierde acest statut. Până acum, un tânăr eliminat însemna reducerea finanţării.
Într-un interviu recent acordat EVZ , ministrul Educaţiei, Cătălin Baba, declara: "Până acum, exista o presiune foarte clară. Profesorii aveau o strângere de inimă să lase repetenţi studenţii, pentru că se gândeau din ce-şi plătesc salariul, aşa că din 4 făceau imediat un 5".
Ministrul crede că acest lucru, dublat de faptul că studenţii pot trece de pe locuri complet bugetate pe cele parţial bugetate, şi invers, creează competiţie în universităţi.
Exigenţă ridicată, studenţi mai puţini
Măsura a fost bine primită mai ales în facultăţile care au candidaţi puţini şi care nu reuşesc nici măcar să îşi ocupe locurile bugetate.
În restul instituţiilor de învăţământ superior, profesorii sunt mulţumiţi că pot ridica pretenţiile şi îi pot păstra în amfiteatre doar pe cei interesaţi cu adevărat de şcoală.
"Când un profesor ţine exigenţa la un nivel normal pentru facultatea respectivă, riscă împuţinarea studenţilor. Faptul că nu se pierde finanţarea aduce stabilitate", este de părere Radu Gramatovici, profesor la facultatea de Matematică şi Informatică din cadrul Universităţii din Bucureşti. Studenţii nu privesc însă cu ochi buni această măsură.
"Acum, banii depind de fiecare student în parte, iar acest lucru afectează clar procesul de examinare. Nu ne dorim nici examene foarte lejere, doar pentru ca universitatea să nu piardă bani, dar nici ca profesorii să fie foarte duri pentru a scăpa de studenţi", spune Daniela Alexe, preşedinte al Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România.
"Nu ne dorim nici ca examenele să fi e lejere, dar nici ca profesorii să fie duri pentru a scăpa de studenţi." DANIELA ALEXE, preşedinte ANOSR. Sursa:evz.ro
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.