Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Mihaela-Hunca

Daniela Azoicăi, fost director la Colegiul Naţional „Gr. Ghica” Dorohoi și Corneliu Furtună, fost director la Liceul de Ştiinţe ale Naturii „Grigore Antipa” Botoșani, ca urmare a expirării contractelor, nu vor să plece de pe funcţii, cataloghând decizia Consiliului de Administraţie al Inspectoratului Şcolar Judeţean drept o eroare.

Fostul director al Liceului Grigore Ghica Dorohoi, a făcut o cerere la Inspectoratul Şcolar prin care cere prelungirea mandatului. „Doamna a cerut să fie detraşată în interesul învăţământului, ori interesul învăţământului acolo, având în vedere şi nişte mici conflicte care există la această unitate, atunci decizia CA a fost să încredinţăm această funcţie unei alte persoane. Probabil nu acceptă că poate fi şi altcineva director”, a spus Mihaela Huncă.
 
Furtună susţine că mandatul său a expirat pe 9 iunie, însă cu o zi înainte, adică pe 8 iunie, Consiliul de administraţie al liceului a decis prelungirea mandatului său la şefia unităţii de învăţământ. „Consiliul de Adiminstraţie al IŞJ nu are prerogativul să facă asta. Doamna inspector general a spus că va respecta legea şi aştept să o facă şi în acest caz. Cei de la IŞJ poate nu primit la timp decizia Consiliului de administraţie al şcolii. Eu am predat biroul, pentru că au început examenele şi nu vreau să fac circ. Copii nu trebuie să sufere pentru o eroare a Inspectoratului. Legea spune că în cazul de vacantare a postului, Consiliul de administraţie transferă prerogativele directorului adjunct sau altui cadru didactic din Consiliul de administraţie, ori directorul şcolii face parte din acest consiliu şi membrii consiliului au stabilit să îmi prelungească mandatul”, a spus Corneliu Furtună, potrivit botosaninews.ro.

Şefa învăţământului botoşănean susţine însă că respectat legea în ameble cazuri.

„Domnul director a înaintat o cerere pentru a obţine detaşare în interesul învăţământului, pentru că dumnealui îi expirase mandatul, contractul de management s-a terminat, astfel că în cadrul Consiliului de Administraţie al Inspectoratului Şcolar s-a stabilit ca în locul dumnealui să fie doamna Monica Ioniceanu. Nu se încalcă legea, pentru că există un ordin prin care, Legea 1 a fost dată precipitat şi în grabă fără metodologii aferente, astfel că imediat pentru perioada tranzitoriei, până intră în vigoare întreaga lege, există un ordin care spune  că acolo unde nu există metodologii noi a Legii 1 se aplică legea veche. Nu am încălcat nimic. Avem acordul ministerului”, a adăugat şefa IŞJ.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Mihaela-Hunca
DorohoiNews.ro, 12-06-2012

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Nu te vom uita niciodată!

Nu te vom uita niciodată!
Cu durere în suflet, aducem la cunoștința rudelor, prietenilor și tuturor cunoscuților că ...

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)
Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete). Pentru detalii suplimentare ne puteți contacta ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, ...

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Colectivul Departamentului de panificație, din cadrul S.C. „Spicul 2” Dorohoi, împărtășește ...

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL
O inima buna a incetat sa mai bata, un suflet mare s-a ridicat la cer, lasand in urma un gol imens si ...

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL
Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a Dlui. SURUGIU VIOREL, din partea Dlui. PORUMBOIU ADRIAN. CONDOLEANTE!  

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA
Sincere condoleanțe familiei îndurerate la trecerea în neființă a dlui. SURUGIU VIOREL, ...

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU
Colectivul S.C. Spicul 2 S.R.L., cu inimile îndurerate, își ia RĂMAS BUN de la cel ce a ...

Ramas bun prieten drag, Viorel Surigiu!

Ramas bun prieten drag, Viorel Surigiu!
Cu inimile îndurerate, ne luăm rămas bun de la un suflet cald, un prieten adevărat, un om cum ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro