În perioada 3-9 iulie 2012 s-a desfăşurat în Istanbul – Turcia, cursul de formare profesională, destinat cadrelor didactice, „EU – MAGIC – Effective Use of Modern technologz And Games In Classrooms”.
La acesta a participat profesoara Nicoleta Dohotariu de la Grupul Şcolar „Alexandru Vlahuţă” Şendriceni, alături de cadre didactice din România, Spania, Portugalia, Irlanda, Finlanda, Grecia, Cipru, Islanda, Belgia, Austria, Polonia, Letonia, Lituania, Cehia, Ungaria şi Slovenia.
“Prin intermediul acestei oportunităţi am avut şansa să împărtăşim opinii, să schimbăm păreri, să învăţăm unii din experienţa celorlalţi. Cursul s-a desfăşurat în limba engleză şi a constat în activităţi de predare şi lucru pe echipe pe tema folosirii în activitatea didactică a tehnologiilor moderne, softurilor educaţionale şi jocurilor didactice”, a declarat prof. Nicoleta Dohotariu.
Formatorii care s-au ocupat de acest curs au fost din Cehia – Profesor Jarmila Novotna, de la Charles University din Praga, Facultatea de Ştiinţele Educaţiei, Dr. Tuncay Saritaş – de la Universitatea din Balikeşir – Turcia şi profesorii Hatice şi Ersin Őzseven – Turcia , iar activitatea de formare a fost finanţată prin Programul de învăţare pe tot parcursul vieţii – Componenta Comenius/Mobilităţi Individuale. (DorohoiNews.ro)
DorohoiNews.ro, 18-07-2012
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.