Cele mai importante universități din partea Iașului și a Sucevei, respectiv Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza”,(UAIC) Universitatea Tehnică ”Gheorghe Asachi” (UTI), Universitatea de Știinte Agricole și Medicină Veterinară ”Ion Ionescu de la Brad” (USAMV), Universitatea de Medicină și Farmacie ” GH.T. Popa” (UMF) și, ultima, dar nu cea din urmă, Universitatea ”Ștefan cel Mare” (USV) și au deschis porțile larg și generos pentru sesiunea de admitere din anul 2012.
În ciuda locurilor destul de numeroase oferite, atât la buget, cât și la taxă, listele publicate de universități cu privire la cei admiși, pun în evidență scăderea mediilor de intrare la facultate.
UAIC a publicat deja listele cu candidații acceptați în baza concursului de dosare. Acestea relevă medii mici comparativ cu cele rezultate în sesiunea de admitere de anul trecut. De exemplu, la Facultatea de Litere, care este una dintre cele mai solicitate de la „Cuza”, surclasată doar de Facultatea de Economie și Administrare a Afacerilor unde s-au oferit peste 1800 de locuri (taxă și buget) notele au scăzut cu aproximativ 50 de sutimi față de mediile din 2011. Această scădere a performanțelor prezentă la mai toate facultățile a permis multor absolvenți de liceu să se înscrie și să intre la buget cu note chiar mai mici de 6. La Facultatea de Geografie și Geologie, găsim pe liste, admiși cu medii de 5,73 sau 5,87.
Pentru cei care au depus dosar la UAIC la secțiunile, Drept și Informatică, emoțiile s-au încheiat ieri, când a avut loc publicarea rezultatelor concursului de admitere pe bază de examen. La UTI, admiterea a venit cu peste 2600 de dosare, mulți tineri au ales să se dedice domeniului tehnic, implusionați de creșterea pe piața forței de muncă pentru specialiști în acest domeniu.
Selecția candidaților s-a făcut la majoritatea facultăților de aici în baza unui dosar, excepție făcând doar Facultatea de Automatică și Calculatoare, unde candidații au dat un test legat de cunoștințele lor reale și Facultatea de Arhitectură, unde testul a fost unul practic, de talent și cunoștinte de desen. Anul acesta, Automatica a atras de partea sa un număr dublu de candidați față de anul precedent, s-au înscris peste 515 candidați pe cele 215 locuri finanțate la buget.
USAMV-ul a înregistrat un număr de peste 1500 de dosare, iar cea mai cerută specializare de aici a fost "Controlul și expertiza produselor alimentare" din cadrul Facultății de Zootehnie, unde au fost 8 candidați pe un loc, în timp ce la UMF, concurența este de doi candidați pe un loc, însă situația finală urmează a fi delimitată după susținerea admiterii pe bază de test care va avea loc săptămâna aceasta.
O universitate care a început în ultimii ani să atragă de partea sa cât mai mulți studenți este Universitatea ”Ștefan cel Mare” din Suceava care a oferit anul acesta peste 1000 de locuri bugetate și peste 2000 de locuri la taxa, iar conform datelor publicate pe site-ul universității, cererea din partea absolvenților de liceu pentru specializările oferite, nu a lipsit. Un factor esențial pentru mulți liceeni fiind modul avantajos în care s-a făcut media de admitere. De exemplu, la Facultatea de Silvicultură de la USV, media s-a calculat în felul următor: s-au adunat notele cele mai mari luate la Bacalaureat și s-a împărțit la doi, rezultatul fiind în mod evident în favoarea candidatului.
O analiză mult mai clară și concisă asupra sesiunii de admitere 2012 va fi realizată abia spre începutul lunii august când atât universitățile ieșene, cât și cea din Suceava vor avea o situație finala a înscrișilor, admișilor și candidaților care și-au ridicat dosarele și au fost acceptați oficial. Cert este că până în acest moment, un singur lucru este clar, indiferent de câte modificări face Ministerul Educației pentru a-i ajuta pe viitorii studenți, mediile de admitere scad de la an, la an. Ceva aduce sesiunea din 2013? Rămâne să vedem … (Adriana D.)
DorohoiNews.ro, 26-07-2012
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.