Grădinița cu program normal și prelungit nr. 10 din Dorohoi este implicată în proiectul „Un start bun în viață”, realizat printr-un parteneriat între Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului (MECTS) și Asociația Centrul pentru Educație și Dezvoltare Profesională Step by Step. În cadrul acestuia, copiii cu vârstele de 2-3 ani vor beneficia de servicii de dezvoltare timpurie, iar părinții vor parcurge cursuri de dezvoltare a competențelor parentale.
Grădinița va avea o grupă de 18 copii cu vârstele de 2-3 ani, urmând să fie integrați cinci copii care provin din familii dezavantajate. Pentru aceștia, Primăria municipiului Dorohoi va finanța masa zilnic. „În zilele noastre, copilul de doi ani este altfel, se adaptează, se integrează mai ușor. Este normal să se ajungă la o vârstă timpurie de școlarizare, mama are concediu până la doi ani și exista diferența până la patru ani timp în care copilul nu avea cu cine să rămână”, a declarat pentru Dorohoi News, educ. Paula Gavriluță, responsabil structură.
În cadrul proiectului, cadrele didactice care vor prelua grupa au participat la cursuri de perfecționare pentru a dobândi competențe în dezvoltarea timpurie (educație, sănătate, nutriție, protecție, parentalitate). „Am fost instruiți cu privire la specificul copilului, pentru că sunt diferiți față de preșcolarii obișnuiți. Există alte priorități, nu este vorba doar despre educație, ci este vorba și despre dezvoltare”, a declarat pentru Dorohoi News, educ. Mihaela Chelaru. (Mădălina O.)
Autor: DorohoiNews.ro
DorohoiNews.ro, 08-08-2012
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.