Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

scoala

Mai multe manuale ce vor fi folosite de elevi în anul școlar 2012-2013 sunt acuzate de o asociație că ar duce la îndoctrinarea religioasă a copiilor.

Ministerul Educației a publicat recent Catalogul manualelor şcolare valabile în anul scolar 2012 – 2013. Potrivit Asociației Secular-Umaniste din România, pe această listă apar lucrări ce ar promova intoleranța religioasă și care i-ar agresa psihic pe copii prin repetarea obsesivă a temelor despre “păcat”, “iad” şi “diavoli”, inducându-li-se acestora ideea că nerespectarea cu stricteţe a “poruncilor” îi condamnă la “osânda veşnică”.

”Gândiți-vă cum se simte un copil de șapte – opt ani atunci când i se spune că dacă se duce duminica la film va arde pe vecie în iad. Gândiți-vă ce se întâmplă atunci când profesorii de religie îi învață la școală că seceta, inundațiile sau cutremurele se petrec din cauza "continuării săvârșirii păcatelor". Gândiți-vă la iresponsabilitatea celor care le induc copiilor ideea că pentru a se vindeca de o boală  trebuie "să cheme preoții Bisericii" și să se ungă cu "ulei sfințit". Rămâi stupefiat că toate acestea se pot petrece în secolul XXI, cu aprobarea și sprijinul Ministerului Educației”, a declarat Toma Pătraşcu, vicepreşedinte ASUR, potrivit unui comunicat de presă.

Potrivit ONG-ului, nu doar manualele de religie promovează îndoctrinarea religioasă, ci și unele de istorie sau de biologie. „Îndoctrinarea religioasă devine și mai periculoasă atunci când manualele de la alte materii, Istoria sau Biologia de exemplu, se transformă într-un fel de manuale de religie deghizate", se mai arată în comunicat.

ASUR solicită Ministerului Educației să retragă autorizarea acestor manuale și să ia toate măsurile care se impun pentru a preveni îndoctrinarea religioasă a elevilor.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

scoala
DorohoiNews.ro, 11-09-2012

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

12.09.2012 la 08:10

nu e deajuns,sa pui elevului cartea sau icoana in fata; ceia ce vede in casa,la scoala,in general in societate il determina sa ia atitudine si sa deosebeasca binele de rau

11.09.2012 la 14:41

Chair trebuie sa ne rescriem Istoria pentru ca trepadushii astia sa taca odata pentru totdeauna??? Ei au voie sa debiteze orice anomalii, iar noi trebuie sa suportam batjocorirea unui NEam de catre niste gunoaie morale? Pana cand??

11.09.2012 la 14:35

ASUR, CNCD, SAR etc sunt niste haznale ale marlaniei europene duse la absurd. De fapt nu e nevoie de oameni care sa aiba trasaturi esentiale gen mila, ajutorare, sentiment uman ci doar niste roboti impatimiti, care cand li se ia tainul sa ucida, aresteze, distruga tot ce e neconform cu sistemul \"valoric\" european....... Niste nenorociti platiti sa fie impotriva NEAMULUI. Deja se vad rezultatele in politica romanesaca. Sa traiti bine..... cu ASUR pe vine.:)

11.09.2012 la 11:58

Sper ca nu esti mama, draga "Ana"! Cum iti educi copiii asa te vor respecta : optional!

11.09.2012 la 11:49

Ca la fiecare inceput de an scolar, religia ridica multe controverse..si cel mai urat este ca unii parinti dau crezare acestor stiri, transimtand in acest fel si copiilor indiferenta fata de acest obiect. Am uitat de fapt ca atat scoala, cat si familia au un rol esential in educatie. Si daca nu era problema manualelor, era problema icoanelor si a slujbei de binecuvantare a anului scolar si lista poate continua.

11.09.2012 la 10:50

Religia este optionala, notele sunt maxime, iar aportul elevilor minim. Rezultatul:20 milioane avorturi, 26000 detinuti. Conform studiului naţional „ESPAD 2003” efectuat pe un eşantion de elevi în vârstă de 16 ani, prevalenţa consumului de tutun este de 64%. În acelaşi timp, un procent de 80% dintre aceştia a consumat cel puţin o dată alcool. În ceea ce priveşte consumul de amfetamine, acesta s-a dublat, iar cel de ecstasy s-a triplat în comparaţie cu anul 1999. Numărul consumatorilor de heroină este estimat la aproximativ 24.000 de persoane în Bucureşti. Indoctrinarea nu este vizibila, 3-4% sunt religiosi, practicanti. Nu vi se pare ca este indeajuns de optionala religia.

11.09.2012 la 07:31

religia in scoli ar trebui sa fie optionala, nu sa se impuna o anumita doctrina.Elevii sunt obligati intr-un fel sa invete pt nota si uita care e esentialul acestui obiect

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Cum ai defini tu fericirea?
- Fericirea este să mănânc.
- Lasă asta, mă refer la ceva spiritual.
- Fericirea este să mănânc din tot sufletul.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Fabrică de fose și rezervoare angajează 2 muncitori

Fabrică de fose și rezervoare angajează 2 muncitori
Fabrică de fose și rezervoare, cu sediul în Pascari - Dorohoi, angajează 2 muncitori pentru ...

Depozit de marmură și granit în Saucenița angajează personal

Depozit de marmură și granit în Saucenița angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează în condițiile legii ...

Fabrică de lactate angajează muncitori calificați și necalificați

Fabrică de lactate angajează muncitori calificați și necalificați
Fabrică de lactate din Pascari, Șendriceni, angajează muncitori calificați și necalificați. Relații ...

Vând teren agricol

Vând teren agricol
Teren agricol S= 4.600 m.p. extravilan, PC 642/42 tarlaua 57 mun. Dorohoi, preț 67.500 lei Relații ...

Ofer spre închiriere garsonieră

Ofer spre închiriere garsonieră
Ofer spre închiriere garsonieră in cartier Plevna,complet mobilata si utilata. Relatii la tel.0744182328

Vând casă în Dorohoi, pe Aprodul Purice

Vând casă în Dorohoi, pe Aprodul Purice
Vând casă cu etaj 180 mp, nivelul superior complet renovat recent și mobilat cu mobilă nouă, ...

Ofer spre închiriere apartament Dorohoi

Ofer spre închiriere apartament Dorohoi
Inchiriez apartament 3 camere parter mobilat in calea plevnei. 0752086786. 00306947237652

Caut loc de muncă

Caut loc de muncă
Caut sa îngrijesc bătrâni sau bona ptr un bebe, tel: 0748306080

Ofer spre închiriere apartament cu două camere

Ofer spre închiriere apartament cu două camere
Ofer spre închiriere apartament cu doua camere în Plevna, aleea Mărului, situat la parter, ...

Donez câine de talie mare

Donez câine de talie mare
Donez câine de talie mare, rasa Malamut de Alaska, vârsta de 2 ani. Relații la telefon: ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro