Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Deschidere an scolar Dorohoi_Scoala nr.8_03

Curțile școlilor din Dorohoi au fremătat astăzi din nou sub pașii elevilor veniți pentru prima dată cu ghiozdanul în spate sau reveniți din vacanța de vară.

În acest an, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului(MECTS) a decis ca orele să înceapă luni, 17 septembrie, iar data festivității de deschidere a anului şcolar să fie hotărâtă de fiecare unitate şcolară. În Dorohoi, școlile generale au organizat festivitatea oficială de deschidere luni, 17 septembrie 2012, începând cu ora 9.00.

La Școala nr. 1 Dorohoi, vor învăța în acest an 205 de elevi, dintre care 17 copii la clasa pregătitoare, iar 24 in clasa I. „Ca în fiecare an avem emoții care ne copleșesc și pe care le vom ține minte și în anii următori. Le dorim elevilor mult succes și sperăm să conștientizeze că ceea ce învață la orice discplină contribuie la formarea lor ca oameni”, a declarat pentru Dorohoi News, prof. Veronica Ivănescu, directorul școlii.

Școala nr. 5 „Spiru Haret” totalizează 694 de elevi, dintre care 47 sunt în clasa pregătitoare și 89 în clasa I. „Ne dorim un an nou cât mai bun, cu rezultate de care să ne putem mândri la concursurile școlare. Mult succes elevilor și multă putere de muncă părinților”, a declarat pentru Dorohoi News, prof. Ionel Ursea-Baciu, directorul unității de învățământ.

La Școala nr. 7 „A.I.Cuza” s-au înscris 630 de elevi, din care 54 în clasa pregătitoare și 56 în clasa I. Școala nr. 8 1„M.Kogălniceanu” totalizează 710 elevi, din care 130 sunt în clasa pregătitoare și aproximativ 100 în clasa I. (Mădălina O.)

Autor: DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Deschidere an scolar Dorohoi_Scoala nr.8_03Deschidere an scolar Dorohoi_Scoala nr.1_01Deschidere an scolar Dorohoi_Scoala nr.1_02Deschidere an scolar Dorohoi_Scoala nr.1_03Deschidere an scolar Dorohoi_Scoala nr.1_04Deschidere an scolar Dorohoi_Scoala nr.5_01Deschidere an scolar Dorohoi_Scoala nr.5_02Deschidere an scolar Dorohoi_Scoala nr.5_03Deschidere an scolar Dorohoi_Scoala nr.5_04Deschidere an scolar Dorohoi_Scoala nr.5_05Deschidere an scolar Dorohoi_Scoala nr.5_06Deschidere an scolar Dorohoi_Scoala nr.7_01Deschidere an scolar Dorohoi_Scoala nr.7_02Deschidere an scolar Dorohoi_Scoala nr.7_03Deschidere an scolar Dorohoi_Scoala nr.7_04Deschidere an scolar Dorohoi_Scoala nr.7_05Deschidere an scolar Dorohoi_Scoala nr.8_01Deschidere an scolar Dorohoi_Scoala nr.8_02Deschidere an scolar Dorohoi_Scoala nr.8_04Deschidere an scolar Dorohoi_Scoala nr.8_05
DorohoiNews.ro, 17-09-2012

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

17.09.2012 la 16:27

Scolile 2 si 4 nu mai sunt? Ca nu s-a spus nimic.

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Unde mergi?
- O conduc pe soția mea la gară.
- Și de ce ești supărat?
- Dacă mă vede vesel, nu mai pleacă!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Fabrică de fose septice și rezervoare cu sediul în Dorohoi - Pascari angajează 2 muncitori

Fabrică de fose septice și rezervoare cu sediul în Dorohoi - Pascari angajează 2 muncitori
Grupul de Firme LEADER - Fabrica de fose septice si rezervoare din polipropilena (cu distributie nationala) ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman-ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman-ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman-ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

Vând terenuri și clădiri în Dorohoi și împrejurimi - FOTO

Vând terenuri și clădiri în Dorohoi și împrejurimi - FOTO
Vând terenuri și clădiri în Dorohoi și împrejurimi: Teren intravilan pe strada ...

Colectivul clasei a V-a B transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul clasei a V-a B transmite Sincere condoleanțe!
Dragă Denis, Am aflat cu mare tristețe despre pierderea bunicii tale. În aceste clipe grele, ...

Colectivul Direcției de Asistență Socială Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Direcției de Asistență Socială Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
În aceste momente grele, pricinuite de trecerea în neființă a mamei colegului nostru Voloseniuc ...

Apartament cu 3 camere în Dorohoi

Apartament cu 3 camere în Dorohoi
Vând apartament cu 3 camere, în Dorohoi, Calea Plevnei, etajul 3, renovat, AC, foarte bine ...

Vând Ford Mondeo 1.8, an 2000

Vând Ford Mondeo 1.8, an 2000
Vind Ford mondeo1 8 an 2000 256000 km stare buna itp valabil nov 1100 euro negociabil tel 0747862865

Vând apartament două camere, complet decomandat, pe Bulevardul Victoriei

Vând apartament două camere, complet decomandat, pe Bulevardul Victoriei
Vand apartament doua camere complet decomandat pe Bulevardul Victoriei langa Policlinică. Blocul din ...

Familia anunță cu durere trecerea în neființă a lui ŞLINCU VICTOR

Familia anunță cu durere trecerea în neființă a lui ŞLINCU VICTOR
Cu inimile împietrite de durere și cu multe lacrimi, ne luăm rămas bun de la dragul nostru soț ...

Colectivul Ocolului Silvic Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Ocolului Silvic Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Ne pare nespus de rau pentru pierderea suferita de d-l ing. Gherasim Vasile - seful Ocolului Silvic Dorohoi. ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro